Pierderea și deteriorarea bagajelor

Pagina principală > Drepturile dumneavoastră > Întârziere mai mare de 3 ore

Pierderea sau deteriorarea bagajelor

Nimic nu poate fi mai neplăcut decât pierderea bagajelor în timpul călătoriei. Ce posibilități avem în acest caz? Cei care călătoresc des cu avionul probabil că s-au aflat deja în situația enervantă în care după aterizare au așteptat degeaba, neputincios să sosească bagajul lor. Se întâmplă des și situația în care bagajul nostru sosește, dar nici pe departe nu se află în starea în care l-am înregistrat. Ce putem face în acest caz? Cine este răspunzător? De la cine putem cere ajutor? Din păcate, în caz de pierderea și deteriorarea bagajelor nu vă putem ajuta în mod direct. În continuare vom detalia care sunt posibilitățile dvs. și ce aveți de făcut.

Bagaje pierdute

Se întâmplă deseori ca bagajele înregistrate să se piardă. Câteodată așteptăm chiar și mai multe zile ca acestea să apară. În cel mai rău caz se pierd definitiv. În aceste cazuri în primul rând să mergem imediat la ghișeul Bagajelor pierdute (Lost and Found). Aici, cu ajutorul etichetei bagajului putem afla în câteva momente unde zboară bagajul nostru. Vestea bună e că mai mult de 80% din bagajele pierdute doar întârzie și nu s-au pierdut definitiv. Din fericire, procentul bagajele furate sau pierdute definitiv într-un alt mod este mică, de doar 3,3 la sută. Așadar, în cazul în care bagajul nostru nu sosește împreună cu noi, sunt șanse bune ca acesta să fie găsit mai târziu. Mai ales, dacă zburăm cu escală, pe parcursul căreia există o șansă mai mare ca bagajul nostru să fie încurcat. Bagajul este puțin mai greu de găsit dacă eticheta bagajului cade, și din acest motiv s-a produs încurcătura. În acest caz bagajul este căutat conform conținutului său. Ușurează foarte mult căutarea dacă în interiorul valizei menționăm numele și adresa noastră. Astfel putem preveni ca bagajul nostru să rămână fără stăpân pentru totdeauna. Acum există și o nouă posibilitate care ușurează căutarea și reduce îngrijorarea pasagerului, prin care acesta își poate urmări personal propriul său bagaj pe o suprafață online dedicată acestui scop. WorldTracer este o bază de date centralizată unde fiecare bagaj figurează conform numărului său de evidență, în plus fiind înregistrate și caracteristicile bagajului. Acest lucru nu înseamnă ca noi să începem personal să ne căutăm bagajele. În niciun caz să nu uităm să anunțăm pierderea bagajului la ghișeul Bagaje pierdute. Este important să știm că răspunderea pentru bagajul pierdut revine întotdeauna companiei aeriene cu care am efectuat ultimul zbor. În caz de escală este important să știm acest lucru.

Bagaje deteriorate

Se întâmplă adesea ca bagajul nostru sosește, dar nici pe departe nu în starea în care a fost atunci când l-am înregistrat. Ce este de făcut în acest caz? Dacă valiza noastră este ruptă, deschisă, pare că a fost forțată, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne uităm dacă lipsește ceva. După aceea, și în acest caz, trebuie mai întâi să anunțăm deteriorarea bagajului la ghișeul Bagajelor pierdute. Să informăm pe angajatul companiei aeriene despre tot ce s-a întâmplat cu bagajul nostru, după care să așteptăm să încheie procesul verbal. În cazul în care doar valiza este deteriorată, trebuie să o ducem la un atelier de reparații, unde ori repară valiza deteriorată, ori primim alta în schimb. Dacă toate acestea se întâmplă pe drumul de întors, atunci la Budapesta atelierul de reparații potrivit va fi Javítóház Bt.. Adresa: 1082 Budapest, Harminckettesek tere 6/A. Trebuie să avem asupra noastră procesul verbal încheiat pe aeroport. Dacă prejudiciul nu s-a produs pe drumul de întors, atunci vom avea neapărat nevoie de o valiză nouă. Factura trebuie întotdeauna păstrată, pentru că aceasta va fi necesară la depunerea cererii de despăgubire.

Fără bagaje în străinătate

Întârzierea bagajului nu este numai enervantă, dar ne și pune într-o situație imposibilă. Este o situație foarte neplăcută când stăm pe aeroport undeva în străinătate la începutul unei vacanțe sau a unei călătorii de afaceri, și nu avem nici măcar o periuță de dinți de rezervă. Acest lucru poate umbri în mare măsură întreaga vacanță. În această situație suntem nevoiți să cumpărăm lucrurile cele mai necesare. Câteva haine, produse de igienă. Este important să păstrăm factura după orice cumpărătură făcută, deoarece compania aeriană va rambursa ulterior aceste cheltuieli. Suma despăgubirii variază desigur în funcție de compania aeriană. Există companii aeriene care rambursează doar cheltuielile, altele plătesc un preț unitar după zilele de întârziere. Suma despăgubirii poate depinde și de biletul dumneavoastră, respectiv la ce clasă era valabilă, de asemenea este foarte important să știți că și asigurarea bagajelor are un rol mare în rambursarea daunelor apărute ulterior. Înainte însă ca să începem să cumpărăm fel de fel de lucruri sperând că acestea vor fi rambursate datorită bagajului nostru pierdut, trebuie să avem în vedere faptul că companiile aeriene ne vor despăgubi doar în limita unei anumite sume. Nu trebuie să intrăm în panică, dacă nu avem posibilitatea să cumpărăm lucrurile cele mai necesare. De la cele mai multe companii aeriene vom primi imediat o sumă care este suficientă pentru a cumpăra câteva haine și câteva produse pentru igiena personală. Avantajul asigurării bagajelor este că și asiguratorul oferă un ajutor asemănător, imediat în cazul pierderii bagajului. Desigur, trebuie anunțat imediat și la ei bagajul pierdut.

Despăgubirea în cazul pierderii și deteriorării bagajelor

În caz de bagaje deteriorate sau pierdute se aplică Convenția de la Montreal despre transportul aerian care include și obligațiile legate de transportul bagajelor. Convenția de la Montreal include atât responsabilitatea companiei aeriene, cât și valoarea despăgubirii, ceea ce este obligatorie în fiecare stat membru UE. În Convenția de la Montreal sumele limită ale despăgubirii sunt specificate în SDR (Special Draweing Rights), a cărei sumă poate fi urmărită prin Fondul Monetar Internațional. 1 SDR este egal aproximativ cu 1,3 euro. Conform Convenției compania aeriană este responsabilă pentru pierderea și deteriorarea bagajelor doar în cazul în care aceasta a avut loc la bordul avionului sau într-o zonă în perioada în care bagajul a fost sub supravegherea companiei aeriene. Așadar dacă valiza noastră se deteriorează, deoarece pe aeroport l-am lovit de scări, atunci nu avem dreptul la despăgubire. Calitatea bagajului nostru poate fi, de asemenea, un motiv pentru refuzul despăgubirii. Dacă prejudiciul s-a produs din vina noastră, de exemplu în interiorul acestuia s-a spart o sticlă a cărei conținut l-a făcut inutilizabil alte obiecte din valiză, acest lucru nu este vina companiei aeriene, și nu avem dreptul la despăgubire. În caz de bagaj pierdut, acesta este considerată ca fiind pierdut definitiv dacă nu este găsit după 21 de zile. În acest caz suntem îndreptățiți să depunem cerere de despăgubire. Suma despăgubirii în caz de bagaj pierdut sau deteriorat se limitează conform Convenției de la Montreal la suma de 1131 SDR. Acest lucru înseamnă aproximativ maxim 1470 de euro. Suma despăgubirii este mai mare dacă la înregistrarea bagajului a fost depusă o declarație asupra dobânzii la livrare împreună cu stabilirea valorii, și pasagerul a plătit o taxă specială pentru aceasta. Este foarte important să declarăm imediat la compania aeriană pierderea și deteriorarea bagajelor. Dacă am părăsit deja aeroportul, și am observat prejudiciul acasă, atunci în termen de 7 zile trebuie să depunem cererea de despăgubire la compania aeriană, în caz contrar pierdem dreptul la despăgubire. În cazul în care bagajul sosește cu întârziere, avem cel mult 21 de zile pentru a depune cererea de despăgubire. Merită însă să anunțăm imediat și acest lucru, chiar la sosire pe aeroport, la ghișeul Bagajelor pierdute amintit mai sus. În cazul unui bagaj pierdut definit, compania aeriană este cea care declară pierderea definitivă a bagajului după 21 de zile, astfel că putem cere despăgubirii după această perioadă. Dar în acest caz anunțul s-a făcut mult mai devreme, astfel că nu există termen pe care am putea depăși. În Ungaria cazurile de întârziere ale bagajelor cad în sarcina protecției consumatorului. Dacă în cele de mai sus nu s-a reușit soluționarea cererii de despăgubire la compania aeriană, și este nevoie de alte măsuri, atunci trebuie să ne adresăm pentru ajutor Birourilor districtuale. Sperăm că îndrumarea noastră despre ceea ce aveți de făcut în legătură cu bagajele deteriorate și pierdute a fost utilă.

 
  Condiții contractuale generale   
   Politica de confidențialitate   
   FAQ